Campionul european la fitness este din Craiova. Se numește Florentin Corbeanu, este polițist la Serviciul Rutier Dolj și a obținut locul întâi la Campionatul European de Culturism și Fitness, categoria Master Man Phisique ce a avut loc recent în Spania. De ieri, acesta s-a întors la locul de muncă și a fost felicitat de către conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.
Florentin Corbeanu este polițist și sportiv de performanță iar din acest an și-a adăugat în palmares titlul de campion european la fitness.
Colegii vorbesc despre el ca fiind un polițist ferm și corect, dar și modest și sensibil și organizat și perseverent. El a câștigat în ultima perioadă cele mai importante concursuri naționale și internaționale organizate de Federația Română de Culturism și Fitness.
Florentin Corbeanu poate fi văzut pe străzile Craiovei unde supraveghează, îndrumă și controlează traficul rutier. Campionul craiovean este tatăl unui tânăr de 29 de ani care este polițist în Bârlad și al unei tinere de 26 de ani care este medic stomatolog.