Municipalitatea din Alexandria are grijă și de porumbeii din oraș. Păsările, care și-au transformat parcul central în propriul cămin, sunt, chiar și în această perioadă, hrăniți de reprezentanții Primăriei. Autoritățile au amenajat un spațiu care este umplut periodic cu hrană, astfel încât copiii și vârstnicii, care le dădeau de obicei de mâncare, să nu se simtă obligați să iasă din case.
Alte stiri din data: 14 aprilie 2020
DEȘEURI ADUSE ILEGAL DIN ANGLIA
Deșeuri din Marea Britanie sunt importante în România de romi din Strehaia! După ce la Constanța, unele nave cu reziduuri au fost interceptate, capii unor astfel […]
CONTROALE SPORITE ÎN RÂMNICU VÂLCEA
Controale sporite pe străzile din Râmnicu Vâlcea, în Săptămâna Mare. Polițiștii rutieri vor acționa în aceste zile în efective mărite, alături de polițiști locali și militari, […]
A ÎNCEPUT PLANTAREA CARTOFULUI DULCE ȘI A LUBENIȚEI
Pandemia nu oprește activitatea cercetătorilor din domeniul agricol. La Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Culturii Plantelor pe Nisipuri din Dăbuleni se lucrează de zor. S-a […]
CADRE MEDICALE, ÎN IZOLARE LA DOMICILIU
Un paramedic SMURD, două asistente medicale și o infirmieră de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost izolați […]
TUNELURI PENTRU DECONTAMINARE
Mai multe tunele pentru decontaminare au fost donate de oameni de afaceri din Gorj către spitale. Pentru unitățile medicale, un astfel de aparat ajută cadrele sanitare […]
LA CUMPĂRĂTURI, CU ADEVERINȚĂ FALSĂ
Un bărbat din Gorj este cercetat penal după ce a prezentat polițiștilor o adeverință falsă. Mai exact, acesta a avut asupra sa un document care atesta […]
ANGAJAȚII DGASPC – IZOLAȚI LA SERVICIU
Sute de angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din Gorj s-au izolat preventiv la locul de muncă. Tura lor se întinde pe 14 […]
Ultimele stiri:
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]
INTERVIUL ZILEI – EVENIMENT ȘTIINȚIFIC ȘI EDUCAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este în plină desfășurare cea de-a XXVIII-a ediție a Congresului medical internațional al studenţilor medicinişti. Este un eveniment […]
A DOUA EDIȚIE CRAIOVA HACKATHON
Timp de trei zile, tehnologia și creativitatea se întâlnesc la Craiova, unde studenți, programatori și designeri sunt provocați să transforme ideile în soluții concrete. Cea de-a […]
ȘAPTE ZILE, ȘAPTE COMUNITĂȚI
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, în prezența unui public numeros și divers, conferința de lansare a unei inițiative educaționale ce aparține […]
RAZIE DE AMPLOARE PE VALEA OLTULUI
Razie de amploare pe Drumul Național 7, sectorul care tranzitează Vâlcea! DN7 este una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, dar și una cu […]
INTERVIUL ZILEI – DOLJUL, DEZVOLTAT CU FONDURI EUROPENE
29 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro, investiţii în infrastructură aeriană şi rutieră, dar şi în educaţie, […]
CONGRES MEDICAL INTERNAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, un congres medical cu participare internațională. Peste 600 de invitați sunt prezenți la cea de-a […]
PRIMA VICTORIE ÎN EUROPA CUP
SCMU Craiova a obținut prima victorie în FIBA Europa Cup. Oltenii i-au învins în Polivalenta din Bănie pe bulgarii de la Rilski Sportist cu scorul de […]
















