De astăzi, credincioşii intră în Postul Crăciunului. Urmează 40 de zile fără preparate din carne. Însă adevărata însemnătate a postului e cea spirituală. Preoții ne îndeamnă să fim mai buni şi să avem milă de cei nevoiași. Numărul celor care aleg să postească este însă tot mai mic de la un an la altul. Dacă înainte oamenii renunțau să țină postul în totalitate din cauza problemelor de sănătate, acum unii dintre ei invocă și prețurile mari la legume și fructe în raport cu veniturile din ce în ce mai mici.
Postul Crăciunului din acest an va fi mai scump din cauza scumpirilor la alimente. Întrucât produsele de origine animale sunt interzise în dieta credincioșilor, aceștia vor trebui să scoată din buzunar mai mulți bani pentru cele de origine vegetală dar și pentru pește.
Preoții îi îndeamnă pe credincioși să postească, să ierte și să aducă bucurie în jurul lor.
Prima zi de dezlegare la peşte din postul Crăciunului este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, iar cea mai aspră zi din acest post este ajunul Nașterii Domnului. Dezlegarea la alimentele de dulce se face însă numai după Sfânta Liturghie de Crăciun, din data de 25 decembrie.