Festivalul Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” şi-a deschis astăzi porţile. Timp de două zile, concurenţii vor fi selectaţi de un juriu specializat. Concursul se va desfăşura în perioada 8-10 septembrie iar cele trei zile de spectacol vor fi transmise live pe paginile Facebook ale instituţiei. TVR Craiova va difuza cele trei seri de spectacol.
Emoţii mari pentru concurenţi veniti la Craiova să-şi demonstreze talentul folcloric si instrumental. Numai cei care reuşesc să treacă de preselecţie vor cânta la festival.
Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” va avea loc în perioada 6 – 10 septembrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Ediţia din acest an are loc mai devreme din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.
Câştigătorul Trofelului Festivalului va primi un premiu de două mii de euro. Pentru locurile întâi, al doilea şi al treilea, la ambele secţiuni, premiile vor fi de o mie, 750 respectiv 500 de euro. Se vor da şi patru premii speciale. Laureaţi ai festivalului vor urca în seara de gală pe scena Naţionalului craiovean.
Alte stiri din data: 6 septembrie 2021
SĂRBĂTOAREA UNIVERSITĂŢII
Universitatea Craiova a împlinit 73 de ani de la înfiinţare. Ambele echipe din Bănie au marcat evenimentul. Cei de la CS Universitatea au sărbătorit în mai […]
A INTRAT ÎN ŢEAVA DE GAZE
Locatarii unui bloc din municipiul Râmnicu Vâlcea au rămas fără gaz în această dimineaţă, din cauza unui şofer neatent. În timpul unei manevre, şoferul a lovit cu […]
CĂUTĂRI CU FINAL FERICIT
Căutări cu final fericit în Gorj, după ce un copil de patru ani a fost dat dispărut. Sute de polițiști, jandarmi, localnici și voluntari s-au mobilizat […]
PREMIERĂ CU OMAGII PENTRU CARAMITRU
Premieră teatrală încheiată trist seara trecută la Pitești. După o piesă avangardistă, care a rupt ropote de aplauze din partea unui public pretențios, vestea trecerii în […]
OMORÂTĂ ÎN ACCIDENT
O fetiţă de doar 12 ani a murit, iar celelate patru surori ale ei au ajuns la spital după ce şoferul unei cisterne a intrat în […]
A ÎNCERCAT SĂ DEA MITĂ ÎN VAMĂ
Un cetățean turc este cercetat pentru dare de mită, după ce a oferit 700 de euro unui ofițer de poliţie de din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră […]
SUTE DE LOCURI VACANTE ÎN ŞCOLILE DE JANDARMI
Au început înscrierile pentru școala de subofițeri de jandarmi de la Drăgăşani. Pentru sesiunea de toamnă au fost scoase la examen câteva sute de locuri. Toţi […]
Ultimele stiri:
CRAIOVENII POT SCĂPA GRATUIT DE DEȘEURILE VOLUMINOASE
Începe curățenia de sărbători, iar până la sfârșitul lunii decembrie, în Craiova se derulează o campanie gratutită de colectare a deșeurilor voluminoase. Cei care locuiesc la […]
GRĂDINIŢĂ, DISPENSAR ŞI POLIŢIE LOCALĂ, ÎN ACELAŞI SEDIU
Primăria Râmnicu Vâlcea a inaugurat în cartierul Copăcelu un local modernizat pentru grădiniță, cabinete pentru medicii de familie și un post de poliție locală, într-o fostă […]
SEARA COPIIILOR LA TG-JIU
Aproape 2000 de copii din Tg-Jiu au ocupat Piața Prefecturii din municipiu unde au avut parte de o seară de basm. Pe scena din centrul orașului, […]
FESTIVAL DE COLECȚIE
S-a încheiat ediția a patra a Festivalului Internațional de Teatru “Liviu Ciulei” de la Pitești. Mii de spectatori au văzut producții de top din țară și […]
ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ NICOLAE
Moș Nicolae vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Copiii își pregătesc ghetuțele, le lustruiesc cu grijă și le așază la ușă […]
INTERVIUL ZILEI – FORMARE MEDICALĂ PRIN TELEMEDICINĂ
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat împreună cu Universitatea de Medicină din Pleven, Bulgaria, un proiect inovator de formare medicală prin telemedicină. Trei […]
LA UN PAS SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ 550.000 DE LEI
Doi soţi din Craiova au fost la un pas să rămână fără suma de aproximativ 550.000 de lei. Din fericire, ei au solicitat la timp ajutorul […]
ACCIDENT MORTAL
Un tânăr de 26 de ani din Dolj şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-o carieră de piatră. Urmează imagini […]
BRĂȚĂRI DE AUR TRACICE, DESCOPERITE ÎN GORJ
O descoperire de excepție în județul Gorj. Patru brățări tracice din aur, vechi de mai bine de trei milenii, au fost găsite într-o pădure de un […]
COX, CÂINELE POLIȚIST CARE DETECTEAZĂ DROGURI
Cox, un ciobănesc german în vârstă de un an și jumătate este cea mai nouă vedeta a poliției din Vâlcea. A fost antrenat să descopere drogurile […]
















