Zeci de legumicultori din Olt s-au înscris până acum în Programul ,,Usturoiul” în vederea obținerii subvenției acordate de stat. Numărul lor s-au putea dubla până pe 16 mai, termenul limită de depunere a cererilor. Fermierii susțin că banii acordați de stat pentru susținerea cultivării usturoiului sunt bineveniți și îi ajută să se dezvolte.
Teodor Istrate din Vișina cultivă usturoi de peste trei decenii. El este unul dintre legumicultorii care s-a înscris în Programul ,,Usturoiul” încă de la început.
Teodor Istrate și-a încurajat membrii familiei dar și pe alți consăteni să cultive usturoi și să se înscrie în program. Pentru ca oaemnii să aibă rezultate bune, el le-a oferit și ajutor și sfaturi.
Zeci de fermieri din Olt s-au înscris până acum în Programul ,,Usturoiul”. Autoritățile se așteaptă ca numărul solicitărilor de accesare a programului să se dubleze.
Legumicultorii care vor să acceseze programul trebuie să știe că trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi eligibili.
Fermierii pot primi pentru cultivarea usturoiului un ajutor de minimis de 3.000 euro pe hectar. Ei pot accesa concomitent și Programul ,,Tomata” dacă ajutoarele de minimis solicitate și primite din 2020 până în prezent nu au depășit 20.000 de euro.