Bucurie, optimism sau planuri de viitor. Asta era atmosfera aseară la principalele partidele care au avut candidați la alegerile parlamentare. Aseară, imediat după îmchiderea secțiilor de votare, au apărut și primele reacții.
Alte stiri din data: 7 decembrie 2020
DOSARE PENALE ÎN ZIUA VOTULUI
Procesul electoral nu a fost lipsit de incidente, unele cauzate însă de necunoaşterea legii. Preşedintele unei secţii de votare din Râmnicu Vâlcea trebuie să dea cu […]
PUNCT FINAL ALEGERILOR PARLAMENTARE
Alegerile de ieri au înregistrat o prezență foarte scăzută la vot la nivel național, aproximativ 32%. Oltenii și-au făcut însă mai bine datoria, și toate județele […]
INCENDIU LA DOUĂ FERME
Zeci de pompieri au intervenit în această dimineață la un incendiu în Olt izbucnit la ferma deputatului Dan Ciocan, aflat la ultimele zile de mandat. Prezența […]
PSD A CÂŞTIGAT ALEGERILE ÎN OLTENIA
Conform rezultatelor parţiale, 38,9 % dintre vâlcenii care s-au prezentat la urne au votat candidaţii social democraţi pentru Camera Deputaţilor, în timp ce candidaţii Partidului Naţional […]
SE MENȚIN PE PODIUM
Voleibaliștii de la SCM Craiova se mențin tot pe locul trei după penultimul turneu al turului Divizie A1. Oltenii au obținut patru puncte, unul cu Dinamo […]
VICTORIE ȘI SPECTACOL
Universitatea Craiova va juca în această seară de la ora 19.00 împotriva formației Gaz Metan Mediaș. Oltenii au pierdut ultimele două meciuri în Liga I disputate […]
NOAPTE ALBĂ DE ALEGERI
Sute de membri ai comisiilor de votare din Gorj au fost nevoiţi să aştepte ore întregi până le-a venit rândul să predea sacii cu buletinele de […]
NUMĂR URIAȘ DE VOTANȚI PE LISTELE SUPLIMENTARE
Zeci de localități cu procente între 100 și 237 % și peste 24.500 de alegători, votanți pe listele suplimentare. Sunt cifrele acestui tur de scrutin al […]
Ultimele stiri:
TÂNĂR REȚINUT ÎN URMA UNUI CONFLICT
Un conflict izbucnit pe terasa unui local din comuna Seaca, județul Olt, s-a încheiat cu doi bărbați la spital și un tânăr reținut. Patru persoane au […]
DOAR UNUL DIN ZECE ROMÂNI PUNE BANI DEOPARTE
Tot mai mulți români abia reușesc să se descurce cu cheltuielile din fiecare luna și nici vorbă să mai pună bani deoparte pentru bătrânețe. 9 din […]
DOUĂ ACCIDENTE GRAVE, UN MORT, TREI RĂNIȚI
Două accidente grave s-au produs astăzi în Mehedinți, în urma cărora un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei au ajuns la spital. Printre răniți au […]
POMPIERII LA ANIVERSARE
Pompierii din toată țara aniversează în aceste zile 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii din București. Evenimentul care a avut loc la 13 […]
CREȘĂ NOUĂ, ÎNCHISĂ DE CINCI ANI
O creșă nouă, construită în orașul Baia de Aramă din Mehedinți, este încă închisă la cinci ani de la finalizarea construcției. Clădirea, cu două clase și […]
INTERVIUL ZILEI – INSTACRAIOVA
Timp de trei zile în Bănie se defășoară Festivalul InstaCraiova. Evenimentul are loc în curtea Muzeului Cărții și Exilului Românesc și aduce publicului expoziții, instalații, muzică […]
SPECTACOL PE APĂ, ÎNTR-UN DECOR DE POVESTE
Muzică clasică, o scenă amenajată pe apă și mii de lumânări aprinse au creat un spectacol aparte, aseară, la Plaja Olt din Slatina. Aproximativ 1.200 de […]
TOAMNĂ CU TEMPERATURI DE VARĂ
Toamna a început calendaristic, dar vremea de afară ne amintește mai degrabă de mijlocul verii. În sudul țării, meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă și […]
A ABANDONAT MAȘINA ÎN FLĂCĂRI
Un adolescent fără permis a sustras un autoturism. Apoi l-a abandonat după ce a luat foc în trafic, pe o stradă din Craiova. Polițiștii craioveni au […]
CANICULĂ LA ÎNCEPUT DE TOAMNĂ
Toamna a început doar în calendar, pentru că deocamdată nu am scăpat de codurile de caniculă. Astăzi și mâine, județul Olt se află printre zonele în […]

















