Pugilistele de la SCM Craiova au avut o comportare excelentă la campionatele naționale. Oltencele au obținut nu mai puțin de 7 medalii, 2 de aur, 2 de argint și 3 de bronz. Este cel mai bun an al secției de box de la clubul oltean, în care s-au obținut 21 de medalii, atât la competițiile interne cât, și la cele internaționale.
La campionatele naționale de box feminin, care s-au disputat la Năvodari, au participat un număr record de sportive, 236. Clubul SCM Craiova a deplasat un lot format din opt pugiliste, care au cucerit 7 medalii. Veterana lotului, Eugenia Anghel, care practică boxul din 2002, a cucerit al șaselea titlu de campioană consecutivă la categoria 48 de kg. și are un vis:
La junioare, a cucerit aurul pentru prima dată în carieră, Carla Broncea la categoria 54 de kg. Ea a declarat că de multă vreme aștepta acest titlu.
Antrenorii de la SCM Craiova au punctat faptul că anul acesta a fost unul excelent pentru sportivii de la SCM Craiova care au obținut 21 de medalii. Urmează în luna octombrie Campionatul European, unde așteptările sunt mari.
Angelica Broncea şi Silvia Melzer sunt noile vicecampioane naţionale la categoriile 63 kg senioare, respectiv 46 kg junioare, obţinând medaliile de argint la CN. Bronz au obținut Ştefania Nicolae (cat. 52 kg senioare), Denisa Oniciu (cat. +81 kg senioare) şi Ana Maria Rotaru cat. 64 kg cadete.