Toate persoanele, cu vârsta sub 65 de ani, care erau programate la vaccinare pentru administrarea primei doze, vor fi reprogramate. Este vorba despre cei programați în perioada 30 ianuarie – 11 februarie, se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare Aceste persoane vor fi reprogramate după 16 februarie.
Comitetul Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare a anunțat că începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activități esențiale, programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie, sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze. Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea celei inițiale. Fiecare persoană va fi înștiințată prin SMS cu privire la data și intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o recipisă și va regăsi informațiile în secțiunea ,,Programările mele,, din contul realizat în platforma de programare. Noile date vor fi comunicate și telefonic. Comitetul Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare precizeză că această situație este una temporară, până la data de 15 februarie.