O bătrână, de 89 de ani, a fost violată de un bărbat de 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, care ar fi trebuit să o îngrijească. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
Presupusul violator ar fi luat-o pe femeie la locuinţa sa, pentru a se ocupa de îngrijirea ei. Apoi, a profitat de vârsta înaintată a femeii şi ar fi violat-o. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Șimnicu de Sus, la imobilul unde locuiește bărbatul bănuit de comiterea faptei. Potrivit oamenilor legii, în urma percheziţiei efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri ce pot constitui mijloace de probă în cadrul procesului penal. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi violat-o de mai multe ori pe bătrână, în perioada 13 mai – 13 septembrie 2021. Astfel, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de viol. Femeia a fost internată într-un spital din Craiova, sub monitorizarea unor reprezentanți D.G.A.S.P.C. Dolj. Apoi, ea va fi dusă într-un centru de specialitate.