FCU Craiova 1948 joacă astăzi de la ora 19:00, în Bănie, în cadrul etapei a 18-a a Ligii secunde, împotriva formației CS Mioveni într-un meci în care oaspeții își joacă ultima șansă la play-off. Va fi prima partidă din campionat în care FCU va evolua pe “Ion Oblemenco”.
Oltenii rămân pe primul loc în Liga 2 și indiferent de deznodământul acestui meci cu CS Mioveni își vor păstra fotoliul de lider, având 31 de puncte, la fel ca și a doua clasată ASU Poli Timișoara care a evoluat însă în această rundă. Bănățenii au însă un golaveraj inferior. Echipa lui Ovidiu Stângă a debutat cu o remiză albă la Chiajna. Tehnicianul oltean spune că revenirea pe “Ion Oblemenco” ar trebui să-i motiveze pe elevii săi.
Stângă a mai declarat că lupta pentru promovare fi un foarte grea în acest sezon. Echipe cu nume mari luptă să ajungă în Liga I, precum Petrolul, Rapid, Viitorul Tg. Jiu sau Timișoara.
Este prima confruntare pentru liderul Ligii 2 în Bănie, în campionat. FCU a mai susţinut meciuri pe „Ion Oblemenco”, dar în Cupă, cu Universitatea Cluj scor 2-3 şi ASU Poli Timişoara, rezultat 1-3.