O tânără polițistă din Filiași, județul Dolj, s-a împușcat astăzi în cap, cu arma din dotare, în timp ce se afla la serviciu, în halta Strehaia, din Mehedinți. Gestul șocant al tinerei ar fi venit în urma unei discuții telefonice pe care a avut-o cu soțul, după care colegii de serviciu, alertați chiar de acesta au găsit-o inconștientă, în toaleta gării. O ambulanță a ajuns la locul tragediei, dar deși au încercat să o resusciteze, medicii nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața.
Tragedia s-a produs cam la 90 de minute după ce tânăra polițistă întrase în misiune. Stătea de vorbă cu colegii când ar fi primit un telefon de la soț. Tânăra a ieșit din birou ca să vorbească la telefon și nu s-a mai întors. Ulterior, colegii au primit un apel de la soțul acesteia, care le-a cerut să o caute, temându-se că se va sinucide. Polițistul care a plecat să o caute, a găsit-o în baia gării. A anunțat imediat salvarea, dar în ciuda eforturilor medicilor, tânăra nu a mai putut fi salvată.
Tânăra terminase de patru ani școala de poliție, iar ultima evaluare psihologică fusese acum doi ani. Cei care lucrau cu ea spun că nu a avut niciodată probleme la serviciu și că era o colegă pe care se puteau baza. Era căsătorită de circa un an, cu soțul său, tot polițist, șef de secție în comuna Melinești, din județul Dolj, însă deocamdată nimeni nu știe ce a împins-o la gestul extrem.
Ca să nu se audă zgomotul împușcăturii, tânăra s-a împușcat în timp ce un tren intra în gară. Astfel că nimeni nu a sesizat momentul tragediei. Călătorii spun că tânăra polițistă nu ar fi trebuit să recurgă la un astfel de gest.
Trupul tinerei a fost transportat la serviciul de medicină legală, pentru necropsie. Colegii fac acum verificări ca să afle ce a determinat-o pe tânără să-și pună capă vieții într-un asemenea mod.