Unul dintre gusturile care ne duc, pe toți, cu gândul la copilărie este cel al turtelor și al gogoșilor pe care mamele și bunicile noastre le pregăteau, acasă, ori de câte ori aveau ocazia. Preparatele simple, dar atât de savuroase, sunt, încă, preferatele gospodinelor de toate vârstele. Iar doamnele din Alexandria au dovedit că sunt adevărate specialiste în turte și gogoși, așa că s-au întrecut în cadrul unui concurs de profil. Cele mai bune turte și gogoși au fost premiate, dar câștigători au fost, de departe, toți cei care au avut ocazia să guste din savuroasele preparate. Aflăm și noi, chiar acum, secretul unei turte sau al unei gogoși delicioase.
Acestea sunt secretele de care orice gospodină trebuie să țină cont pentru a obține turta sau gogoașa perfectă. Dar cel mai important ingredient, spun doamnele din Alexandria, este dragostea cu care acestea sunt preparate.
Cele mai pricepute doamne din Alexandria s-au întrecut în cadrul unui concurs de turte și gogoși. Preparatele lor au fost jurizate de specialiști în industria alimentară, iar cele mai gustoase preparate au fost premiate.
Acum, gospodinele din Alexandria se pregătesc pentru concursul de cozonaci și pască de casă, ce va avea loc în preajma sărbătorilor pascale.