Vești bune vin de la munte. A început deszăpezirea Transalpinei. Primele utilaje acționează pe cel mai înalt drum din țară, în apropierea Vârfului Păpușa.
Zăpada a început să se topească, în această zonă, dar, la altitudini mai mari, în văi, stratul de omăt este consistent. Dacă anul trecut șoseaua s-a deschis la jumătatea lunii iunie, cabanierii speră ca, in acest an, să fie deszăpezită mai devreme. Drumul este închis între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, se intervine cu trei utilaje de deszăpezire pentru a îndepărta zăpada, dar și bucățile de stâncă ajunse pe șosea.
Tot astăzi a început deszăpezirea şi pe Transfăgărășan. Șoseaua a fost închisă în toamna trecută și va fi redeschisă circulației la întâi iulie anul acesta. În acest moment se circulă până la cota 1500, tunelul din munți, dintre Arges și Sibiu, fiind închis. Zăpada măsoară pe Transfăgărășan, in porțiunea inchisa, aproximativ 2 metri, iar în unele locuri, și 4 metri înălțime. Mai multe utilaje de la drumuri au fost cantonate în zonă și în fiecare zi vor îndepărta stratul de zăpadă.