Vremea ploioasă ar putea asigura României una dintre cele mai bune recolte de cereale din ultimii ani, sunt de părere fermierii din Mehedinți. Cultivatorii de cereale spun că pentru perioada în care ne aflăm se bucură de o cultură de grâu foarte frumoasă, ceea ce le dă speranțe pentru o producție chiar și de șapte, opt tone la hectar. Este motivul pentru care, cultivatorii care și-au amenajat spații de producție, le pregătesc acum, pentru că vor să depoziteze grâul și să-l vândă în momentul în care vor avea și un preț foarte bun.
Acesta este unul dintre fermierii mari din comuna Burila Mare. De pe cele 100 de hectare de grâu pe care le-a cultivat anul acesta se așteaptă să obțină o producție totală de cel puțin 600.000 de kilograme de grâu. Este printre cele mai bune din ultimii ani și se datorează unui an cu precipitații optime.
Cultivatorii mai mici spun că ar putea obține chiar și opt tone de grâu la hectar anul acesta, dacă vremea îi va ajuta în continuare. Doar grindina și ploile abundente le-ar mai putea da planurile peste cap.
Cei peste 20 de fermieri de pe raza comunei Burila Mare spun că producțiile anunțate sunt foarte bune. Lucrurile ar putea sta și mai bine, dacă s-ar face investiții în irigații, este de părere primarul comunei.
Fermierii cred că dacă vor obține și un preț bun pe kilogramul de grâu, ar putea trage linie pentru unul dintre cei mai profitabili ani agricoli la cultura de cereale.