Astăzi, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Este ziua în care bisericile devin neîncăpătoare pentru credincioșii veniți să se roage, să aprindă o lumânare și să ceară sănătate și liniște pentru cei dragi.
La bisericile din Craiova au fost organizate slujbe speciale, iar oamenii au venit încă de la primele ore ale zilei. S-au rugat pentru sănătate, pace, liniște sufletească și au aprins o lumânare pentru cei adormiți.
Sărbătoarea marchează, potrivit tradiției creștine, nașterea Fecioarei Maria, mama lui Iisus Hristos. Pentru credincioși, este o zi de rugăciune, recunoștință și speranță.
În această zi, mulți dintre cei care poartă numele Maria, Marian sau derivate ale acestora, își sărbătoresc onomastica. Pentru familii, este și un prilej de a fi împreună și de a păstra tradițiile transmise din generație în generație.















