Incendiu de proporții la locuințe unei femei de 84 de ani, din satul mehedințean Păunești, în această dimineață. Octogenara a rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce se pare că ar fi dat foc la magazia cu lemne, iar incendiul s-a extins și la casă. Localnicii au salvat-o și au ținut cât de cât sub control focul, până au ajuns pompierii, care l-au stins.
Femeia a dat foc la magazia cu lemne și când a văzut că focul se extinde, s-a baricadat în casă. Vecinii au văzut fum și apoi flăcările ieșind din acoperiș și au sărit să o salveze. Cu greu au scos-o din locuință, pentru că femeia refuza. Cu apa pe care au avut-o, au reușit să limiteze extinderea flăcărilor, până au ajuns pompierii.
Când au ajuns pompierii, magazia fusese distrusă complet, o cameră dar și mai mult de jumătate din acoperișul casei. Militarii i-au acordat primul ajutor femeii, care a intrat în panică și au stins incendiul.
Femeia a refuzat transportul la spital, dar nu mai are unde dormi, pentru că după ce mare parte din locuință a fost distrusă, a rămas fără acoperiș deasupra capului.