Situație disperată la Mioveni, în Argeș. A trecut o săptămână de când locuitorii au rămas fără gaze și pentru aproape jumătate de oraș nici nu se va da drumul foarte curand. Sunt atât de multe revizii încât programările au ajuns până la jumătatea lunii decembrie, asta înseamnă că oamenii până atunci vor sta în frig și fără apă caldă.
Orașul Mioveni din Argeș este singurul din România afectat de faptul că Transgaz a introdus în rețea de opt ori mai mult mercaptan decât era normal, fapt care a dus la foarte multe sesizări făcute pe 112, iar de aici la oprirea gazelor. Deși a trecut o săptămână de la incident, lucrurile se mișcă foarte greu pentru că sunt sute de solicitări, iar echipele de intervenție, deși aduse din mai multe județe, abia fac față. Oamenii sunt disperați, caută soluții, își cumpără surse de încălzire sau merg la rude, în alte orașe.
Autorităților locale spun că nu se ajungea la această situație dacă furnizorul de gaze ar fi pus contor la fiecare scară, nu pe întreg blocul. În aceste condiții nu a fost oprită furnizarea doar pe scară, ci pentru toți locatarii din bloc.
Sunt sute de solicitări de revizii încă neevaluate. Și asta pentru că personalul este puțin, iar fiecare lucrare durează câteva ore. Pentru a primi gaze, oamenii au trecut și peste faptul că fiecare familie trebuie să plătească aproape 700 de lei pentru această operațiune deși nu este vina lor.
















