Staţiunea Călimăneşti-Căciulata, din judeţul Vâlcea, revine încet-încet la viaţă. După trei luni de restricţii, turiştii s-au întors în staţiune, dornici să se relaxeze. Chiar dacă multe unităţi hoteliere şi cel mai mare aquaparc din Căciulata sunt închise şi acum din cauza pandemiei de coronavirus, românii au petrecut weekend-ul trecut la piscină în aer liber, la terase, sau au profitat de vremea frumoasă pentru o plimbare cu vaporaşul pe râul Olt.
O plimbare cu catamaranul pe râul Olt costă doar 20 de lei. Turiştii sunt întâmpinaţi cu dezinfectant pentru mâini, iar masca de protecţie este obligatorie şi pe vaporaş. În funcţie de cât de agitate sunt apele râului Olt, o călătorie poate să dureze aproximativ o oră. Turiştii au posibilitatea sa admire defileul impresionant flancat de Munţii Cozia şi Munţii Lotrului, dar şi Mânăstirea Cozia, celebra ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătran, sau Mânăstirea Ostrov.
Deocamdată, bazele de tratament rămân închise în staţiunea vâlceană, la fel şi marile hoteluri care dispun de restaurante, dar care nu au găsit până acum o soluţie pentru a veni în întâmpinarea turiştilor astfel încât să respecte reglementările în vigoare cu privire la prevenirea şi răspândirea viruslui COVID 19. Agenţii economici care au investit însă în piscine şi terase în aer liber nu duc însă lipsă de clienţi.
Etichete: Caciulata, Calimanesti, Olt, valcea