Subvenția pentru cultura de legume în spații protejate a venit, dar cam târziu, spun micii producători din Mehedinți. Ordonanța care înlocuiește programul „Tomata” a fost publicată în Monitorul Oficial, iar subvenția va fi acordată de acum nu doar pentru roșii, dar și pentru castraveți, ardei sau vinete. O altă modificare este că suma alocată nu mai este de 3000 ci de până la 2000 de euro și poate scădea, dacă numărul solicitanților va fi foarte mare.
Din solarul acestei familii din comuna Pătulele roșiile au luat calea pieței din Timișoara. Dacă au văzut că subvenția promisă nu mai vine, proprietarii au plantat ceva mai târziu, dar cu toate acestea roșiile sunt coapte.
Cei care vor să acceseze programul trebuie să cultive ardei, roșii, castraveți sau vinete, pe 1000 de metri pătrați în solarii. Plantele nu pot fi cultivate amestecat, iar actele trebuie depuse până pe 20 iulie.
—
Știrile și emisiunile postului TVR Craiova se găsesc integral și pe Youtube TVR Craiova. Abonează-te aici https://youtube.com/c/TVRCraiovaonline