La patru luni după ce a murit brusc în urma unui infarct miocardic, primarul comunei Gogoșu din Mehedinți le zâmbește foștilor consăteni din două fotografii amplasate chiar pe fațada primăriei, cu un pahar de vin în mână. Cele două imagini au fost amplasate în semn de amintire, iar în consiliul local s-a discutat chiar să i se facă un bust în curtea primăriei, pe care o conducea din 2012. Părerile localnicilor sunt împărțite, dacă unii sunt de acord să i se cinstească memoria, alții spun că fotografia e cam nepotrivită.
De fiecare dată când trec sau ajung la primărie, e dificil pentru sătenii din Gogoșu să nu-și amintească de fostul primar, decedat în decembrie 2025, în urma unui infarct miocardic. Reprezentanții instituției au decis să-i păstreze vie amintirea, așa că pe frontispiciul clădirii, de-a stânga și de-a dreapta intrării, au amplasat nu unul, ci două tablouri de mari dimensiuni. Mai mult, edilul apare imortalizat cu un pahar de vin în mână. Sătenii au păreri împărțite, cu privire la tablouri.
Sunt însă și localnici care se abțin, dar și dintre cei care critică decizia angajaților primăriei. Iar unii spun că sunt obișnuiți pentru că și fost edilul pe care în 2012 l-a înlocuit cel decedat recent, și-a sculptat chipul pe ușile bisericii. Mai mult, în consiliul local al Primăriei Gogoșu a fost pus în discuție faptul ca edilului să i se facă și un bust în curtea instituției.
La vederea jurnaliștilor, angajații Primăriei au fost puși să îndepărteze cele două tablouri.
















