Teama de coronavirus a iscat un adevărat scandal într-o comună din Argeș. Prefectura a anunțat că a ales o fostă tabără de elevi si o cabana de vânătoare pentru un centru de carantină. Localnicii au ieșit în stradă și amenință cu măsuri extreme dacă în localitatea lor va ajunge vreun bolnav sau vreun suspect cu COVID 19. În zonă au ajuns și jandarmi pentru menținerea liniștii.
Alte stiri din data: 26 februarie 2020
COLEGIU AL PACIENŢILOR ÎN RÂMNICU VÂLCEA
Colegiul Pacienţilor are de acum sucursală şi la Râmnicu Vâlcea. Asociaţia cu peste peste şapte mii de membri în toată ţara va reprezenta interesele pacienţilor din […]
LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU TITLU
Universitatea a terminat sezonul regulat pe locul doi la numai trei puncte de lidera CFR Cluj. Între locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off, și […]
PREGĂTIȚI SAU NU?
Spitalul Județean de Urgență din Slatina este pregătit să intervină în cazul apariției unei suspiciuni de coronavirus, dă asigurări conducerea. Până atunci, recomandă populației să ia […]
ÎN CARANTINĂ PÂNĂ LA AFLAREA REZULTATELOR
16 persoane sunt în carantină în județul Dolj, internate la centrul amenajat special în Craiova. Printre acestea şi stewardesele care au făcut parte din echipajul celor […]
NOAPTE ALBĂ LA BÂLTENI
A fost noapte albă pentru autoritățile din Gorj după ce au aflat că italianul diagnosticat cu coronavirus la Rimini se întorsese dintr-o călătorie în România. Mai […]
MĂŞTI FURATE DIN SPITAL
Isteria coronavirus creează situaţii de neimaginat. La Spitalul Judeţean din Severin au fost furate măştile de protecţie puse la dispoziţia aparţinătorilor. În timp ce din farmacii […]
NU SE TEM DE CORONAVIRUS
Numarul pasagerilor care aterizeaza sau pleaca de pe aeroportul din Craiova cu destinatia Italia, continuă sa fie mare. Asta in ciuda faptului ca un cetatean italian […]
PERCHEZIȚII LA EVAZIONIȘTI
28 de percheziții au avut loc în această dimineață. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat descinderi în 16 județe și în București, […]
GAUDEAMUS ŞI-A DESCHIS PORŢILE LA CRAIOVA
Caravana Gaudeamus 2020 porneşte din Bănie. Timp de cinci zile Craiova devine punctul de atracţie al pieţei naţionale de carte. Mii de volume, pentru toate vârstele, […]
AFLAŢI SUB MONITORIZARE
Și în Teleorman sunt 19 persoane aflate sub monitorizarea autorităților sanitare. Acestea au călătorit în Italia dar în zone în afara celor aflate în carantină. Toate […]
Ultimele stiri:
„CARNAVALUL PRIMĂVERII”, LA TÂRGUL DE PAȘTE DIN CRAIOVA
Târgul de Paște din Craiova își deschide porțile, vineri, 11 aprilie. Tema ediției de anul acesta este „Carnavalul primăverii”, ce promite o explozie de culoare și […]
INTERVIUL ZILEI – ISTORIE ADUNATĂ ÎN 110 ANI
La 1 aprilie 1915, două camere din Palatul Administrativ din Craiova deveneau muzeu de istorie la inițiativa profesorului Ștefan Ciuceanu. 110 ani mai târziu, muzeul a […]
PEPPER, STUDENT LA UCB
Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu are un nou membru în echipă. Este vorba de Pepper, un robot umanoid inteligent, care va fi un ajutor real […]
BURSA OFERTELOR UNIVERSITARE
Aproape 2.000 de elevi, viitori absolvenți de liceu din Vâlcea au participat la Bursa ofertelor educaționale ale universităților, eveniment organizat pentru al treilea an consecutiv de […]
“AI GRIJĂ DE INIMA TA!” ROLUL COLESTEROLULUI ÎN ORGANISM
Colesterolul este indispensabil organismului, iar cel “rău” poate fi influențat prin alimentație și tratament. Sunt doar câteva dintre informațiile oferite de un medic specialist în cardiologie, […]
INCENDIU VIOLENT
O clipă de neatenție a fost suficientă, pentru ca o familie dintr-un sat din Mehedinți să rămână fără adăpostul de animale și fără depozitul de lemne […]
SUSPECTAT DE CRUZIME FAȚĂ DE ANIMALE
Polițiștii din Olt au făcut mai multe percheziții la locuința unui bărbat suspectat că deținea ilegal mai mulți șerpi pe care i-ar fi hrănit cu animale […]
“MIRAJE”
Francesca Dumitraşcu a vernisat o nouă expoziţie la Muzeul de Artă din Craiova. Expoziţia „Miraje” porneşte de la o lucrare cu referinţe din lumea cărţilor de […]
LALEAUA DE CAZANE ȘI-A DESCHIS PETALELE
Laleaua galbenă de Cazane, un simbol al Clisurii care atrage în fiecare primăvară sute de turişti, a înflorit zilele acestea și parcă sunt mai multe plante […]
“AI GRIJĂ DE INIMA TA!” ATENȚIE LA VALORILE TENSIUNII ARTERIALE!
Creșterea tensiunii arteriale peste valorile normale ar putea să ne îngrijoreze. În ce condiții este recomandat un control medical și cât timp trebuie administrat tratamentul, în […]