Încă un mandat pentru unul dintre cei mai longevivi primari din România. Marian Răducan, primarul comunei Șișești din Mehedinți a intrat pentru prima dată în instituție atunci când avea doar 28 de ani. Edilul care începe în curând cel de-al optulea mandat, a reușit, în cei 28 de ani de când conduce primăria, să îmbunătățească viața celor aproape 3000 de locuitori ai comunei. Reușitele sale se datorează și accesării de fonduri europene.
Acestea sunt doar câteva dintre proiectele care au făcut din Șișești comuna din Mehedinți care a accesat cele mai multe proiecte pe bani europeni. 21 de proiecte au fost finanțate din 22 depuse și toate au avut un impact economic deosebit asupra localității. Spre exemplu, la Șișești, drumurile sunt făcute cu utilaje proprii.
Comuna are și cel mai bine dotat serviciu pentru situații de urgență, cu autospecială proprie de intervenție la incendiu și chiar pentru descarcerare.
Tot pe bani europeni, copiii de la Șișești merg la grădiniță în condiții mai bune decât la oraș. Și școala din comună a fost modernizată cu fonduri guvernamentale și are inclusiv cu bază sportivă modernă.
Etichete: comuna sisesti, mehedinti, opt mandate, primar