Mai mulți reprezentanți ai echipei de fotbal Universitatea Craiova au vizitat în această dimineață Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Antrenorul alb-albaștrilor, Mirel Rădoi, a făcut o comparație între viața de fotbalist, plină de deplasări și de cantonamente și cea de elev militar aflat în cazarmă. El a mai spus că este timpul ca Universitatea să câștige titlul de campioană.
Mirel Rădoi a venit la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, însoțit de trei fotbaliști: Vasile Mogoș, Allison Safira și David Barbu. După ce le-au împărtășit din experiența lor de fotbaliști și le-au dat câteva sfaturi despre viață, alb-albaștrii au primit întrebări din partea elevilor, unele care chiar i-au pus în dificultatea.
După ce au susținut o sesiune de autografe și selfi-uri cu elevii Colegiului, Rădoi și jucătorii au vorbit și despre șansele la titlu din acest sezon, cât și despre lupta strânsă din play-off.
Cu trei etape înaintea încheierii sezonului regulat, Universitatea Craiova se află pe locul doi în SuperLigă și este calificată matematic în play-off.