Un ursuleț rătăcit de mama lui a fost salvat de jandarmii montani din Argeș. Ajunsese într-o zonă cu stânci de unde nu mai putea scăpa. Jandarmii l-au scos dintre bucățile de rocă și l-au dus pe un traseu pe unde bănuiau că s-a pierdut de ursoaică.
La autorități a ajuns informația că puiul de urs de numai câteva luni a fost luat de apă și s-a salvat, dar e prins între niște stânci. Jandarmii montani au plecat pe traseul care duce spre Valea lui Stan din Făgăraș. Intervenția a fost îngreunată din cauza terenului accidentat, dar într-un final salavatorii au reusit să-l găsească și să-l prindă. Ursulețul a fost dus apoi într-o zonă accesibilă, unde un medic veterinar împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu veniseră pentru a a-i acorda primul ajutor. Ursulețul se află acum în afara oricărui pericol și urmează să fie dus într-o zona sigură pentru el. Pe tot timpul intervenției, jandarmii au asigurat zona, deoarece exista riscul ca ursoaica să vină după pui.
imagine: IJJ Argeș
Etichete: arges, salvamontisti, uraulet salvat