Mulți dintre orășenii care doresc să se imunizeze s-au înscris pe platformă la centre de vacinare din localități mici, pentru a evita să stea prea mult pe listele de așteptare. Alții au ales să îmbine utilul cu plăcutul. Obosiți de retricțiile din pandemie, dar și din dorința de relaxare, unii români optează să se vaccineze în zone turistice. Printre destinațiile alese sunt Băile Herculane și Clisura Dunării, unde se pot imuniza împotriva Sars-CoV 2, dar merg și într-o scurtă minivacanță. În întâmpinarea oaspeților care se vaccinează la Orșova, unii proprietari de pensiuni de pe Clisură le oferă și mici stimulente.
Alin Goga din București s-a imunizat cu prima doză la Orșova, în Mehedinți, iar ca el au ales persoane din mai multe zone ale țării.
Și la Băile Herculane, un centru de vaccinare în care pot fi imunizați până la 90 de români pe zi va fi deschis din 13 aprilie. S-au înscris până acum aproape 300 de persoane, multe din alte județe ale țării decât Caraș Severin.
În Clisură, proprietarii de pensiuni s-au gândit cum ar putea să-i atragă pe turiștii care se vaccinează la Orșova și care vor să se și relaxeze.
Cei care vor să se vaccineze în centrele din sud-vestul țării se pot bucura să viziteze obiective turistice deosebite – Clisura Dunării, Băile Herculane, cascada Bigăr, dar și zonele pitorești din nordul Mehedințiului.