Pentru o mai bună gestionare a resurselor umane, financiare și materiale, spitalele publice dintr-un județ se vor putea uni și realiza consorții administrative. Aceasta este una dintre măsurile din cadrul pachetului 2 de reforme anunțate de Guvern, iar unitățile sanitare din județul Vâlcea sunt primele care vor experimenta acest proiect. Anunțul realizării acestor consorții administrative ale unităților sanitare a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, prezent în judeţul Vâlcea.
Ministrul Sănătăţii susţine că rețeaua de spitale într-un județ are rolul de a flexibiliza resursa umană, materială și financiară de care dispun aceste unități în beneficiul pacienților în primul rând.
Spitalele din Vâlcea vor fi astfel primele din țară care experimentează realizarea acestor consorții administrative. Coordonator va fi Spitalul Județean de Urgență, pentru care vor fi făcute și demersuri pentru a deveni spital clinic, statut care i-ar permite să atragă mai mulți specialiști.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat spitalele publice din Vâlcea, unde sunt în desfășurare investiții de peste 150 milioane de euro.


















