Universitatea Craiova s-a impus fără mari probleme pe teren propriu în fața formației Hermannstadt, cu scorul de 2-0. Aflat la primul meci pe banca oltenilor, Eugen Neagoe a reușit să profite de acest lucru și a obținut trei puncte sub ochii fostului campion mondial Rivaldo, venit să-și vadă fiul la treabă. De remarcat faptul că terenul s-a prezentat excelent, în ciuda precipitațiilor căzute în aceste zile în Craiova.
Alte stiri din data: 29 ianuarie 2023
PREMII PENTRU FOTBALUL JUDEȚEAN
Tinerii fotbaliști doljeni, dar și antrenorii lor, reprezentanți ai cluburilor din mediul rural, sau chiar arbitri din eșaloanele inferioare au fost premiați, sâmbătă, la Craiova, în […]
INTERVIUL ZILEI – BADEA ESTE REZERVAT VIZAVI DE TITLU
Pavel Badea a fost cel care l-a dorit încă din vară pe Eugen Neagoe pe banca tehnică a Universității Craiova. El spune că noul tehnician va […]
MII DE FLORI VOR FI PLANTATE ÎN ALEXANDRIA
Cum iarna de-abia acum pare să-și facă puțin simțită prezența, angajații serelor din Alexandria au început de ceva timp să se pregătescă de primăvară. Așa că […]
ESCORTAT LA SPITAL CU MAȘINA POLIȚIEI
Cazul copilului atacat de câini în comuna Conțești a scos la iveală și fapta impresionantă a unor polițiști din Alexandria. Mircea Ionescu și Cătălin Stancu se […]
MII DE CERERI DE RECALCULARE A PENSIILOR, ÎN VÂLCEA
Din ce în ce mai mulţi vâlceni sunt nemulţumiţi de pensiile pe care le primesc de la stat. Peste 8.800 de cereri de recalculare a pensiilor […]
DISTRACȚIE PE DERDELUȘUL DE LA MARGINEA SATULUI
Iarna are și părțile ei frumoase, de care zeci de copii și tineri s-au bucurat din plin, în Mehedinți. În loc să bată drumurile spre stațiunile […]
PREVENIREA BULLYING-ULUI
Bullying-ul este un comportament nedorit sau agresiv manifestat de către o persoană, respectiv agresorul, față de o altă persoană, adică victima. Prevenirea acestui fenomen este un […]
REŢINUT DUPĂ O ŞICANĂ ÎN TRAFIC
Un bărbat din Vâlcea a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a bătut un jandarm aflat în timpul liber. Incidentul a avut loc în […]
ACCIDENT CU CINCI VICTIME ÎN OLT
Un grav accident rutier a avut loc, astăzi, în județul Olt. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce două autoturisme s-au lovit frontal între localitățile […]
CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ DE TIGĂRI
Captură impresionantă de ţigări făcută de poliţiştii doljeni. Un cetăţean bulgar a fost reţinut în apropiere de graniţa de la Calafat, după ce în autoutilitara sa […]
Ultimele stiri:
INTERVIUL ZILEI- BLAGOVEŞTENIA
Astăzi, creştinii sărbătoresc Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că-l va naşte pe Isus. Este una dintre cele patru mari sărbători […]
RECOMPENSAȚI DE ZIUA LOR
Mai multe acțiuni au fost organizate în aceste zile de Inspectoratul Județean de Poliție Olt pentru a marca împlinirea a 201 ani de la înființarea Poliției […]
OBÂRȘIA NEAMULUI ROMÂNESC
Un simpozion institulat ”Obârșia neamului românesc” are loc în aceste zile la Craiova. Participă invitați din toată țara dar și din străinătate și programul cuprinde lansări […]
„MARŞUL PENTRU VIAŢĂ”
Peste 100 de persoane au participat astăzi, în Craiova, la „Marşul pentru viaţă”, dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. Evenimentul, organizat de […]
JANDARMII OLTENI AU DONAT… VIAȚĂ
Stocurile de sânge continuă să se diminueze la Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina, iar cele mai puține rezerve de sânge sunt din grupele rare. Conducerea instituției […]
CÂND VOM MÂNCA ROȘII ROMÂNEȘTI?
Cultivatorii de legume din Mehedinți spun că la mijlocul lunii mai, vor ieși la piață și primele roșii românești, crescute în solariile lor. Pentru că iarna […]
ÎN TIMPUL SEISMULUI, ADĂPOSTIȚI-VĂ ÎNTR-UN LOC SIGUR!
Cutremurele nu trebuie să stârnească panică. Indiferent de locul în care ne aflăm trebuie să ne păstrăm calmul. Dacă suntem la cumpărături în momentul producerii unui […]
DEPOZITE DE LEGUME CUPRINSE DE FLĂCĂRI
Două depozite de marfă au ars total în această dimineață în cea mai mare piață din municipiul Slatina. Din fericire, incendiul s-a soldat doar cu pagube […]
POLIȚIA LA EXPOZIŢIE
Poliţiştii doljeni au prezentat astăzi tehnica pe care o folosesc în activitatea curentă. Expoziţia a fost amenajată pe esplanada din faţa Teatrului Naţional din Craiova. Cei […]
„DOAMNE DIN CRAIOVA”
O expoziție despre doamnele din Craiova ale secolului XIX a fost vernisată la Muzeul de Artă. Expoziția cuprinde lucrări de pictură, fotografii și documente de epocă, […]