Veşti bune pentru persoanele cu venituri modeste din judeţul Vâlcea. Din februarie, autorităţile locale vor începe să distribuie ajutoarele de la Uniunea Europeană. Peste 22 de mii de vâlceni sunt aşteptaţi să ridice pachetele cu produse alimentare şi de igienă.
Județul Vâlcea are alocate peste 22.500 de pachete cu produse de igienă și tot atâtea pachete cu produse alimentare, care vor fi livrate centrelor de distribuire de la nivelul fiecărei localități, în perioada 3-11 februarie. Distribuirea către beneficiari se va face cu sprijinul serviciilor de asistență socială din cadrul primăriilor. Pot primi pachete persoanele care beneficiază de ajutor social în baza legii 416, cei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților. Pachetele vor conţine de la săpun şi şampon şi până la alimente de bază, precum ulei, zahăr, mălai şi conserve de carne. Produsele au fost achiziţionate în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2019-2021, program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi cofinanţat de Uniunea Europeană.