Muzeul Memorial “ Nicolae Bălcescu” din localitatea vâlceană ce poartă numele istoricului român și-a deschis larg porțile pentru a celebra femeia, printr-o serie de evenimente dedicate ei.
Zeci de reprezentanți ai Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” Vâlcea și ai comunității din comuna Nicolae Bălcescu au sărbătorit femeia la conacul Bălceștilor și au participat la dezbaterea organizată de reprezentanții instituției muzeale despre rolul femeii în societate în ultimii 150 de ani. Întâlnirea, concepută ca o șezătoare, a fost astfel un bun prilej de a vorbi deschis despre emanciparea femeii, dar și despre provocările pe care aceasta le are în ziua de azi.
Cei interesați de cum a evoluat vestimentația feminină pot admira la conacul Bălceștilor de la Nicolae Bălcescu și o expoziție de fotografii cu ținute feminine din secolul al XIX-lea din spațiul românesc, ce va fi deschisă toată luna martie.