Comunicat de presă- Primăria Craiova

Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit de îndată în şedinţă extraordinară astăzi, 20.03.2020, a votat în unanimitate modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Craiova, aprobat prin Hotărârea nr.493/2009.

Astfel, ședințele consiliilor de specialitate cât și ale Consiliului local al municipiului Craiova se vor desfășura prin utilizarea mijloacelor electronice (on-line).

Comunicat de presă-Instituția Prefectului- Județul Vâlcea

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea face apel către toate administrațiile publice locale din județ să respecte prevederile Horărârii nr. 2/27.02.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, potrivit cărora primarilor, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, le revine obligația să identifice toate persoanele sosite din țările afectate de noul coronavirus  de pe teritoriul localităților lor și să țină o evidență a acestora. 

Informare de presă-Instituția Prefectului Județului Dolj

Astăzi, 20.03.2020 ora 13.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 1.886 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 181 de persoane se află în carantină, 13 persoane sunt internate în spital, 3 au fost externate din Spitalul Județean de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Craiova, 22 persoane au ieșit din carantină și alte 442 persoane au ieșit din izolarea de la domiciliu. 

AUTOIZOLAȚI ÎN… PEȘTERĂ

Șapte persoane din județele Olt și Vâlcea, între care și cinci copii minori, au găsit o cale inedită să scape de pericolul infectării cu noul coronavirus. […]

DOSAR PENAL LA SPITALUL FILIȘANILOR

Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași a deschis astăzi un dosar penal pe numele celor aflați la conducerea Spitalului Filișanilor care au gestionat defectuos situația cu […]

DSP Olt – Comunicat 20.03.3030

In dimineata zilei de 20.03.2020,  s-au primit rezulatele probelor  recoltate  pentru contactii celui de-al treilea caz confirmat de pe raza jud. Olt , cu rezultat negativ. […]

STRĂZI DEZINFECTATE CU CLOR

Străzile din Craiova sunt spălate și dezinfectate cu clor. Prin această măsură autoritățile vor să prevină răspândirea virusului Covid-19. Pana acum, Societatea de salubrizare care se […]

PATRONII SE TEM DE FALIMENT

Situație complicată pentru administratorii micilor afaceri din Mehedinți, din cauza pandemiei de coronavirus. Încercand să respecte recomandările de a sta cat mai mult acasă, unii și-au suspendat […]

ÎNGHESUIALĂ LA POLICLINICĂ

Aglomerație și nervi întinși la maximum în Târgu Jiu. Zeci de oameni s-au așezat la coadă, în fața policlinicii, ca să fie consultați. Deși recomandarea a […]

SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ ÎN DOLJ

Luni, 16.03.2020 ora 15.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 551 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 149 de persoane se află în […]

PRIMELE CAZURI DE CORONAVIRUS ÎN VALCEA

Primele cazuri de coronavirus în Valcea. Doi soți care au domiciliul în comuna Muereasca sunt primii valceni testați pozitiv. Aceștia s-au întors din Italia săptămana trecută, […]

Actual Regional – 25.02.2020

Invitati: dr. Gindrovel Dumitra, vicepresedinte SNMF, dr. Michael Schenker, medic primar oncolog si conf. univ. dr. Sorin Dinescu, profesor specializarea epidemiologie UMF Craiova, Dorina Manescu, director adjunct Colegiul National Economic „Gheorghe Chitu” si Petre Cauc, director Liceul Tehnologic „George Bibescu”.