200 de sancțiuni în valoare de aproape 33.000 de lei- acesta este bilanțul ultimelor 24 de ore. Polițiștii doljeni i-au amendat pe cei care nu au respectat normele de protecție impuse de pandemia de coronavirus și interdicțiile de circulație instituite între orele 23.00 și 5.00.
Purtarea corectă a măștii de protecție, documentele justificative necesare pentru deplasarea în afara locuinței in intervalul orar 23.00-5.00, dar și respectarea celorlalte măsuri de prevenție au fost verificate de oamenii legii în întregul județ Dolj. În total, peste 500 de forțe de ordine au participat la aceste acțiuni: polițiști, jandarmi, dar și reprezentanți ai I.S.U., D.S.P, A.N.P.C., şi I.T.M.
Și poliţiştii rutieri au aplicat sancțiuni, 109 la număr, în valoare totală de peste 15.000 de lei. În plus, au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 1 certificat de înmatriculare. Oamenii legii spun că astfel de acţiuni vor avea loc zilnic şi în perioada următoare pe raza întregului judeţ.
Alte stiri din data: 11 noiembrie 2020
ACCIDENT DIN CARANTINĂ
O persoană care, oficial, se afla în carantină, a fost implicată într-un eveniment rutier. Incidentul s-a petrecut pe un drum judetean DJ606, în localitatea Almajel, comuna […]
FOCAR DE COVID LA CSM SLATINA
Mai multe jucătoare ale echipei de handbal CSM Slatina, dar și doi membri ai staffului, s-au întors din turneul de la Sfântu Gheorghe cu COVID 19. […]
SECȚIE ATI ÎNCHISĂ
Situație paradoxală în Argeș unde, în timp ce locurile la reanimare s-au ocupat, secția ATI de la Spitalul Covid Mioveni este închisă, cauza fiind lipsa de […]
PERCHEZIȚII DE AMPLOARE
Peste 400 de perchezitii au avut loc astazi în țară la importanţi lideri ai unor grupări care acţionau în străinătate și care, în contextul epidemiologic, s-au […]
ȘCOALA ONLINE PENTRU TOȚI
Azi e a treia zi de când întreg sistemul de învățământ din România a trecut în sistem on-line. Nu mai este o noutate atât pentru profesori, […]
TESTELE RAPIDE, LA MARE CĂUTARE
Testele rapide antigen pentru depistarea coronavirusului sunt la mare căutare în Vâlcea. Tot mai mulţi oameni preferă să cumpere astfel de teste decât să se programeze […]
Ultimele stiri:
„BANDA DESENATĂ BELGIANĂ ÎN ROMÂNIA”
Universul celebrelor benzi desenate belgiene ajunge la Craiova. Alianța Franceză găzduiește de săptămâna aceasta o expoziție inedită, care reunește unele dintre cele mai cunoscute serii francofone […]
CAMPIONATELE BALCANICE MASTERS LA CRAIOVA
Cea de-a 35-a ediție a Campionatelor Balcanice Masters în Aer Liber se desfăşoară în premieră la Craiova. Aproape 800 de sportivi din 17 ţări, cu vârste […]
CENTRU MODERN DE RECUPERARE MEDICALĂ LA GOVORA
Un centru modern de recuperare medicală și tratament balnear va fi realizat în stațiunea Băile Govora, iar în prima parte a anului viitor urmează să își […]
CERCETAT PENTRU TRAFIC DE MINORI
Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj este cercetat pentru trafic de minori. Vă amintim că în cazul unui abuz sau exploatarea a copiilor […]
DOSAR PENAL PENTRU PROFANARE DE MORMINTE
Descoperire macabră în Cimitirul Strehareți din Slatina. Vă atenâionăm că urmează informaâii care vă pot afecta emoțional! Mai mulți saci în care se aflau oseminte au […]
ÎNSCRIERI PENTRU VIITORII JANDARMI
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt anunță deschiderea sesiunii de admitere în școlile militare de subofițeri jandarmi pentru perioada septembrie-decembrie 2026. Înscrierea se face exclusiv online. Jandarmeria […]
INTERVIUL ZILEI – ÎNCEPE PERIOADA INFECȚIILOR RESPIRATORII
Revenirea copiilor la școală crește riscul virozelor respiratorii. Gripa, viroze sau bronșite sunt frecvente în rândul celor mici, mai ales atunci când sunt oscilații de temperatură. […]
MAȘINI ARSE ÎN TRAFIC
Două mașini au ars ca niște torțe după ce li s-a scurs combustibil pe elementele incandescente ale motoarelor. Ambele incidente au fost în județul Argeș și, […]
TRAFICANȚI REȚINUȚI LA CRAIOVA
O grupare suspectată că ar fi traficat cocaină în Craiova a fost destructurată de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT. Trei persoane, două […]
TROTINETELE ELECTRICE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR
Trotinetele electrice au devenit un mijloc de transport tot mai folosit, inclusiv de tineri. Odată cu numărul tot mai mare de utilizatori, polițiștii atrag atenția și […]















