Cu doar câteva zile înainte de etapa a doua de vaccinare, multe centre de vaccinare nu au fost puse la punct. Mulți primari susțin că nu au bani nici să doteze centrele și nici să plătească personalul medical ce se va implica în campania de imunizare. În Gorj, unii edili nu au avut altă soluție decât să improvizeze.
În Motru, județul Gorj, va funcționa un centru de vaccinare. La început, a fost gândit să fie amenajat într-o sală de sport, apoi s-a decis să fie într-o școală. Edilul a strâns paturi, mese și scaune ori frigidere de la cabinetele școlare din municipiu ca să aibă cum să amenajeze pe ultima sută de metri centrul de vaccinare.
În Târgu Jiu, vor fi patru centre. Unul va fi amenajat chiar pe Stadionul Municipal. Aici vor fi trei cabinete. Au fost deja amenajate și stabilite circuitele. Mai rămâne să vină medicii și asistenții care se vor ocupa de vaccinare. O necunoscută rămâne din ce bani vor fi plătiți aceștia pentru că municipalitatea spune că ar avea nevoie de un milion de euro pe lună, bani pe care nu îi are.
În total, la nivelul județului Gorj, vor funcționa 20 de centre de vaccinare, dintre care unul va fi mobil. Locațiile sunt verificate de inspectorii de sănătate publică și de pompieri ca să aibă toate dotările necesare.
Până acum, în prima etapă de vaccinare, în Gorj, s-au vaccinat peste 1.300 de cadre medicale și personal auxiliar.