Suntem deja în postul Paştelui, iar românii încep să pregătească banii pentru carnea de miel nelipsită de pe masă, aşa cum este tradiţia. Şi cum nu a fost o iarnă grea, iar mieii au crescut suficient de mult şi sunt încă de pe acum numai buni de pus la cuptor, ciobanii spun că vor avea din belşug anul acesta să scoată la vânzare. Preţul este comparabil cu cel de anulş trecut, dar ciobanii spun că nu prea vor să lase sub 20 de lei kilogramul, ca să iasă şi ei în câştig. Crescătorii se plâng, însă, în continuare de faptul că nu prea au unde să vândă marfa, de care profită din plin samsarii.
Alte stiri din data: 5 martie 2020
DUBLA LANSARE DE CARTE- A.T. BRANCA
O seara dedicata literaturii la Colegiul National Elena Cuza din Craiova. Autoarea , A. T. Branca, si-a lansat doua volume de proza. Un public numeros a […]
WI-FI PE ULIȚĂ
Locuitorii unei comune din Olt au, de puțin timp, internet pe uliță. Cei mai bucuroși sunt copii și tinerii. Administrația locală a reușit introducerea de internet […]
DOSARE FALSIFICATE ÎN PROGRAMUL ,,TOMATA”
Corpul de control al ministrului Agriculturii se află la Direcția Județeană pentru Agricultură Olt. Acesta verifică dosarele din Programul ,,Tomata” după ce conducerea instituției a sesizat […]
ADIO CUPĂ!
Universitatea Craiova a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei României de Poli Iași. Moldovenii au condus cu 2-0 dar Nistor a reușit o dublă […]
VACANȚA – ÎNTRE DORINȚĂ ȘI TEAMĂ
Coronavirusul afectează turismul în numeroase regiuni ale lumii. După izbucnirea în forţă a epidemiei de Covid-19 în nordul Italiei, Guvernul de la Roma se așteaptă la […]
O NOUĂ SUSPICIUNE DE CORONAVIRUS
Suspiciune de coronavirus într-o comună din Mehedinți, de unde un bărbat de 29 de ani a fost luat cu cu izoleta in aceasta dupa amiaza și […]
BOLNAVII DE TIROIDĂ, FĂRĂ MEDICAMENT
Unul dintre cele mai utilizate medicamente în controlul afecţiunilor tiroidiene lipseşte din farmaciile craiovene. Bolnavii sunt nevoiţi să –l înlocuiască cu un altul, care este de […]
IZOLAT LA DOMICILIU, OPERAT LA SPITAL
Un bărbat din Craiova, autoizolat la domiciliu, după ce soţia s-a întors din Italia, a fost operat în această dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din […]
Ultimele stiri:
AGRICULTURA – AFECTATĂ DE SCUMPIREA CARBURANȚILOR
Pământul a ajuns tot mai costisitor de lucrat. Mulți fermieri din Dolj se plâng de costurile mari cu terenurile agricole, din cauza motorinei și a îngrășămintelor […]
ATENȚIE LA CĂPUȘE!
Primele căpușe au început să-și facă apariția, iar pericolul este cu atât mai mare cu cât oamenii aleg să petreacă mai mult timp în aer liber, […]
CONDUCERE NOUĂ LA PES ACTIVISTS CRAIOVA
PES Activists Craiova are o nouă conducere. Bogdan Iliescu a fost ales cu unanimitate de voturi și promite că organizația va deveni și mai puternică, un […]
CREDINCIOȘII AU LUAT AGHEASMĂ MICĂ
În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. În […]
CU VITEZĂ RECORD PE DRUMUL EXPRES
Un bărbat de 32 de ani, din comuna Godeni, județul Argeș, a fost depistat de polițiștii din Olt, în timp ce conducea cu viteză excesivă, de […]
DERBY DE FOC ÎN BĂNIE
Universitatea Craiova întâlnește pe teren propriu pe FC Rapid București, duminică, pe 19 aprilie. Se anunţă unul dintre cele mai atractive dueluri din play-off-ul Superligii. Cele […]
DOUĂ DRUMURI EXPRES PRIND CONTUR ÎN OLTENIA
Un pas important pentru infrastructura Olteniei. Astăzi a fost semnat contractul de parteneriat pentru construcția a două drumuri expres care vor conecta Craiova și Drobeta Turnu […]
DRUMARII INTERVIN PE TRANSALPINA
Se lucrează în ritm alert pe Transalpina pentru deszăpezire. Drumarii au de îndepărtat nămeții care ating chiar și câtiva metri pe marginea carosabilului. Cabanierii se bucură […]
INTERVIUL ZILEI – IZVORUL TĂMĂDURII
Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii, o zi cu o semnificație profundă, legată de vindecare, credință și puterea apei sfințite. Este una dintre cele mai importante […]
MINORĂ EXPLOATATĂ SEXUAL
Trafic de minori și de droguri de risc sunt acuzațiile pentru care un bărbat de 40 de ani, din Mehedinți a fost reținut 24 de ore […]

















