Turiştii care vor alege să se trateze de reumatism în staţiunea Ocnele Mari vor avea la dispoziţie, în viitorul apropiat, şi o bază balneoclimaterică de tratament şi servicii. Primul pas în acest sens a fost făcut deja, zilele trecute, în Consiliul Judeţean Vâlcea. Instituţia a alocat bani pentru realizarea documentaţiilor ce vor sta la baza proiectului.
Consiliul Judeţean Vâlcea şi primăria Ocnele Mari au încheiat recent un acord prin care se angajează să colaboreze în vederea dezvoltării turismului local, prin realizarea unei baze de tratament care să valorifice sursa de apă sărată şi nămolul bogat în substanţe organice aflate în diferite stadii de descompunere. În baza acestui acord, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat alocarea a 250 de mii de lei pentru realizarea documentaţiilor necesare depunerii spre finanţare a proiectului. Autorităţile vâlcene vor astfel să reia un proiect mai vechi, abandonat din lipsă de fonduri în 1998.
Anual, staţiunea Ocnele Mari atrage aproximativ o sută de mii de turişti. Cel mai vizitat obiectiv turistic al zonei rămâne salina din localitate. Staţiunea din Vâlcea este căutată în timpul verii si pentru ştrandurile cu apă sărată, frecventate în special de turiştii care suferă de reumatism.