Un monument istoric trebuie să fie liantul unei comunitati, legătura dintre trecut și viitor. Reabilitarea monumentelor înseamnă păstrarea identității unei comunități. Iar când statul rămâne dator, voluntarii sunt cei care duc această luptă în diverse comunități din țară. O astfel de poveste se derulează pe malul Dunării, în comuna Bistreț.
La 60 de kilometri de Craiova, pe malul Dunării, în comuna Bistreț, o bucată din istoria Olteniei primește a doua șansă. Prima ctitorie din Țara Românească a familiei Mihail a ajuns într-o stare avansată de degradare. În jurul monumentului ridicat în 1826 este forfotă mare de mai bine de o săptămână. Asociația Inima Olteniei alături de ”Ambulanța pentru Monumente Oltenia – Vest” au decis salvarea acestei bijuterii prin punerea ei in siguranţă. Pentru a salva pictura frescă din 1837, aproximativ 30 de voluntari vor lucra timp de trei săptămâni pentru refacerea acoperişului.
Asociatia ”Inima Olteniei” are o listă mare de monumente care au nevoie de intervenţii. Proiectul “Ambulanţa pentru Monumente” reprezintă o şansă pentru multe dintre acestea. În total 30 de voluntari din toate colţurile ţării au răspuns apelului şi vor ajuta la refacerea acoperişului. Pe parcursul lucrării, specialiştii recuperează pe cât posibil materialele originale şi folosesc tehnica tradițională locală de prelucrare, montare și îmbinare a lemnului. Coordonatorul proiectului este Ştefan Vaida. Deşi lucrează în mare parte în Transilvania, a acceptat proiectul pentru oportunitatea de a cunoaşte şi această parte de țară. Pentru Ştefan, lucrările de restaurare înseamnă şi o excursie în timp.
La Proiectul ”Ambulanţa pentru Monumente” poate face voluntariat oricine vrea sa dea o mana de ajutor pentru salvarea edificiilor istorice ale Romaniei. Cei mai multi dintre voluntari sunt studenţi la arhitectură, atât în România cât şi în străinătate. Pentru ei, oportunitatea de a aplica informaţiile teoretice este deosebit de importantă.
Păstrarea şi reabilitarea monumentului construit în urmă cu aproape 200 de ani este deosebit de importantă pentru comunitate. Preotul paroh a făcut multe demersuri şi speră ca acoperişul să fie doar primul pas în restaurarea bisericii.
Reabilitarea unui monument istoric nu reprezintă doar lucrări de construcții. Readucerea la viață a moștenirii lăsate de strâmoși trebuie sa fie un efort colectiv al comunității. Aceasta este viziunea specialiștilor.
”Ambulanța pentru Monumente” este un proiect care a luat fiinţă în 2016, iar principalul susţinător al acesteia este Alteța Sa Regală, Prințul de Wales. Proiectul se desfăşoara în şapte zone din țară.