Imagini greu de îndurat la Secția de Terapie Intensivă a spitalului din Târgu Jiu, unde pacienții cu Covid 19 se luptă să trăiască. Medicii mărturisesc că mulți bolnavi ajung prea târziu la spital, când plămânii le sunt grav afectați de virus. Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce a avut plămânii afectați 95%. Mulți alții însă au pierdut lupta cu boala în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale.
Acest bărbat este în spital de aproape două săptămâni. A venit în stare gravă și a ajuns direct în Terapie Intensivă. Plămânii îi erau afectați 95%, dar a supraviețuit. Primește oxigen în continuare și se simte mai bine.
Cel mai mare regret al său este că nu s-a vaccinat. Când a fost luat de salvare nu credea că mai are vreo șansă în fața virusului.
Alții însă n-au avut această șansă. Un tânăr a murit recent în secția de Terapie Intensivă. Avea plămânii grav afectați de boală.
Pe patul de spital a ajuns și doamna Gheorghița. Nici ea nu e vaccinată anti-Covid. Și nu e singura. Din secția ATI, îndeamnă oamenii să se imunizeze.
Secția de ATI Covid, cu 19 paturi, este în permanență plină. Epuizate, cadrele medicale atenționează încă o dată că virusul este mult mai puternic, iar cei infectați rămân cu sechele grave. Mulți s-au stins în spital în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva.
Alexandra Văcaru a fost detașată de la Timișoara în Gorj de câteva luni. Și aici, pacienții primesc același tratament și, spune ea, spitalul nu duce lipsă de dotări care să ajute atât medicii, cât și bolnavii să câștige lupta cu virusul.
În acest moment, sunt 19 pacienți infectați în secția ATI Covid, din Târgu Jiu. Dintre aceștia, doar trei sunt vaccinați. La Boli Infecțioase, sunt 52 de persoane. 35 dintre ele nu s-au imunizat. De la debutul pandemiei, în Gorj, s-au infectat circa 15 mii de oameni. Aproximativ 800 au decedat din cauza virusului.