Astăzi s-a reluat în județul Olt distribuirea testelor anti-Covid în școli. Conducerile unităților de învățământ au primit câte patru teste de salivă pentru fiecare elev și cadru didactic. Primele rezultate vor fi comunicate de elevi în cursul zilei de joi. La cest moment, în județ, sunt confirmați cu SARS-CoV 2 aproape 100 de elevi și zeci de cadre didactice.
Directorii unităților de învățământ s-au prezentat astăzi la Inspectoratul Școlar Județean pentru a ridica o nouă tranșă de teste pentru covid. Ele vor ajunge mâine la elevi, iar joi urmează ca aceștia să transmită primele rezultate. Deși din zecile de rezultate pozitive la tesele de salivă niciunul nu a fost confirmate cu testul RT-PCR, directorii de școli le consideră eficiente și susțin că acestea îi ajută să țină infectările sub control.
Inspectoratul Școlar Județean Olt a distribuit astăzi unităților de învățământ peste 200.000 de tese de salivă, suficiente pentru patru testări, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice.
În momentul de față, în Olt, sunt confirmați cu COVID aproape 100 de elevi și zeci de cadre didactice. Din cauza numărului mare de infectări în rândul profesorilor de la o școală din Slatina, toți elevii din clasele V-VII învață în online.