Craiova se pregăteşte de sărbătoare! Teatrul va fi pus la loc de cinste cu ocazia Festivalului Internaţional Shakespeare care a ajuns la ediţia cu numărul treisprezece. Organizatorii promit că vor aduce în faţa publicului o mulţime de evenimente inedite care îl vor face de neuitat. Toate spectacolele festivalului se adresează atât celor mai fini cunoscători ai teatrului internațional cât și publicului larg. Accesul la majoritatea spectacolelor este gratuit.
Pentru Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova Festivalul Shakespeare este o mândrie şi o provocare.
Festivalul Internaţional Shakespeare va avea loc în perioada 19 – 29 mai şi va avea 160 de evenimente în peste 20 de locaţii sau în aer liber. Vor fi spectacole, sesiuni ştiinţifice, ateliere de teatru dar şi expoziţii şi lansări de carte.
Ediţia a XIII-a revine după patru ani de pauză de festival. Teatrul craiovean a pregătit un spectacol special, în regia lui Laszlo Bocsardi, într-un spaţiu care a fost amenajat special pentru această ocazie -la Valleta Towers, o hală construită în anul 1907 şi în istoria căreia intră pentru prima dată şi evenimentele culturale
Premiera spectacolului Richard al III-lea, care îl are în rolul principal pe Sorin Leoveanu, va avea loc pe 20 mai. Festivalul Internaţional Shakespeare se deschide pe 19 mai cu un spectacol eveniment, 887 în regia lui Robert Lepage.