Un șef de Post din Gorj a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care patru polițiști sunt acuzați de tentativă de omor și tortură. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, șeful Poliției Novaci, Daniel Popescu, a fost audiat, seara trecută, de procurorii gorjeni și, la final, pus sub control judiciar până la finalizarea anchetei.
Deocamdată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu a comunicat ce acuzații îi sunt aduse șefului de Post din Novaci, Daniel Popescu. De altfel, încă de la apariția acestui caz în presă, șeful de post a intrat în concediu de odihnă. Ce știm sigur este că bărbatul bătut de cei patru polițiști a fost agresat și în sediul Poliției din Novaci după ce a fost încătușat și în duba mascaților, așa cum se arată în rechizitoriul procurorilor. Pe de altă parte, astăzi vor ajunge la Târgu Jiu controlorii trimiși de ministrul MAI la Inspectoratul de Politie Județean Gorj. Va fi verificat modul în care s-a intervenit în acest caz. Reamintim, patru polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Gorj au fost arestați preventiv pentru o lună și sunt acuzați de tentativă de omor și tortură. Aceștia au bătut crunt un șofer care ar fi acroșat cu oglinda un polițist de la Rutieră și apoi a fugit. Victima a ajuns mai întâi în arest, apoi la spital. A fost operat de urgență și medicii i-au scos mai multe organe interne. Avea leziuni la plămâni, ficat, splină și fiere. Bărbatul de 41 de ani este încă în spital. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ultraj și se află sub control judiciar.