Sportivii doljeni care au excelat la competițiile naționale și internaționale în acest an și antrenorii acestora au fost premiați în cadrul Galei Sportului Doljean. Fondurile de premiere au fost alocate în mare parte de Consiliul Judeţean Dolj. Au fost premiaţi sportivi de la aproape toate cluburile din Craiova, la ramurile sportive lupte, atletism, judo, karate şi culturism.
Sportivii de la ramurile individuale au trecut cu greu peste anii de pandemie. Fără prea multe competiţii, cu antrenamente efectuate în propriile locuinţe, ei au pierdut mult la capitolul pregătire. Cu toate acestea, la ieşirea din pandemie, aceştia au fost pregătiţi să facă performanţă. DJTS Dolj a premiat în cadrul Galei Sportului Doljean, 28 de sportivi şi antrenori.
Alexandra Nicoleta Anghel a fost desemnată sportiva anului în judeţul Dolj. Sportiva, în vârstă de 25 de ani, a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Lupte din Belgrad, categoria 72 de kilograme. După terminarea carierei de sportivă, Alexandra Anghel vrea să devină antrenoare.
Antrenorul Alexandrei, Aurel Cimpoieru, desemnat şi antrenorul anului, a declarat că are obiective îndrăzneţe cu sportiva sa.
Premiile totale au fost în valoare de 57.000 lei din care 50.000 au fost alocaţi de CJ Dolj. Sportivii au fost premieţi atât la sporturile olimpice cât şi la cele neolimpice, seniori şi juniori.