Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Calafat a găsit, din întâmplare, o adevărată comoară, într-o pădure de pe raza localității doljene Desa. Tânărul de 28 de ani era în timpul serviciului, în momentul în care a făcut descoperirea. Nu mai puțin de 15 monede republicane-romane, din secolele II-I înainte de Hristos, se aflau într-un mic vas de lut, la rădăcina unui copac. Tezaurul monetar urmează să fie expertizat de către specialiști, iar într-un final va ajunge la Muzeul Olteniei Craiova.
Vasile Dică este cel care a făcut descoperirea. El se afla la serviciu, într-o zonă în care mai mulți copaci au fost doborâți la pământ de o furtună puternică, în momentul în care a găsit prețioasele obiecte la rădăcina unui copac.
După cum spune legea, tânărul a anunțat imediat autoritățile și a predat ulcica în care se aflau cele 15 monede.
După ce piesele vor ajunge la Direcția Județeană pentru Cultură vor fi evaluate de către un expert, apoi, pentru a intra în definitiv în patrimoniul Muzeului Olteniei, instituția va trebui să-l recompenseze pe cel care le-a descoperit, cu 30 la sută din valoarea totală. Dacă expertul va stabili că tezaurul găsit este de o valoare excepțională se mai adaugă încă 15 la sută. Direcția pentru Cultură are termen de 1 an și jumătate pentru a stabili valoarea obiectelor.