Cea mai mare comunitate de bulgari din Teleorman a sărbătorit, la început de februarie, Zărezanul. Locuitorii comunei Izvoarele au participat la sfințirea viilor, un obicei ținut în onoarea Sfântului Trifon, ocrotitorul viței de vie și au chefuit până seara, târziu. În comuna Izvoarele trăiesc aproximativ 2.300 de oameni, cunoscători ai limbii și tradițiilor bulgărești.
Alte stiri din data: 3 februarie 2020
IMAGINILE I-AU DAT DE GOL
Hoți surprinși de camerele de supraveghere! Este vorba despre doi mehedinţeni care au spart în miezul nopții magazinul unei societăţi comerciale din Drobeta-Turnu-Severin. Tot filmul furtului […]
CIRCULAŢIA PE DUNĂRE, RESTRICŢIONATĂ
Ferry-boat-ul care efectuează curse regulate între Bechet și Oryahovo va circula doar pe timp de zi, în intervalul orar 06:00 – 20:00. Activitatea acestuia se suspendă […]
CĂLDURA POATE COMPROMITE RECOLTA DE FRUCTE
Au fost temperaturi chiar și de 18 grade, zilele acestea, în Mehedinți. Fermierii au profitat de vremea bună şi au lucrat de zor în livezi, unde […]
25 DE ANI DE MONTESSORI ÎN MEHEDINŢI
S-au împlinit nu mai puţin de 25 de ani de când pedagogia Montessori, metoda de educaţie care pune accent pe dezvoltarea personală a copilului, şi nu […]
UNIVERSITATEA RĂMÂNE PE DOI
Universitatea a rămas pe locul doi după ce CFR Cluj a învins FCSB cu 1-0 și Astra a pierdut în fața formației Dinamo. Craiova mai are […]
MAI PUȚINE ȘCOLI
Mai puține structuri școlare în Dolj, începând din toamnă. Decizia a fost luată pentru că numărul elevilor este mai scăzut decât în ultimii ani. Cea mai […]
CĂRŢI DE IDENTITATE FALSE
Trei cetăţeni turci au încercat să intre ilegal în ţara noastră folosind cărţi de identitate emise de autorităţile din Bulgaria, ce aparţineau altor persoane. Bărbaţii au […]
BREXITUL, ÎN OCHII ROMÂNILOR
În ultimii ani tot mai mulți români au plecat în Marea Britanie, încântați de lumea nouă și posibilitățile oferite de această țară. Unii s-au stabilit acolo, […]
Ultimele stiri:
PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA VICEPREȘEDINTEI CJ GORJ
Percheziții de amploare într-un dosar de fraudă economică ce vizează familia unuia dintre cei mai influenți politicieni locali din Gorj. Oamenii legii au descins la proprietățile […]
POVESTEA BÂRNELOR DIN ATELIERUL LUI BRÂNCUȘI
Povestea unor obiecte cu valoare de patrimoniu, provenite din atelierul lui Constantin Brâncuși, a fost readusă în atenția publicului la Craiova. Muzeul Cărții și Exilului Românesc […]
CREDINȚĂ ȘI PATRIMONIU CULTURAL, LA CRAIOVA
A doua zi a manifestărilor “Zilele Craiovei Spirituale”, dedicate Sf. Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul spiritual al Craiovei, a pus în evidență tradițiile și valorile care definesc […]
SUB CONTROL JUDICIAR
Cei doi bărbați din Slatina la locuințele cărora s-au făcut percheziții au fost reținuți, ieri, pentru 24 de ore. Astăzi fost prezentați în fața instanței în […]
INTERVIUL ZILEI – MECANICA PRIM PLAN
Ingineria mecanică modernă reuneşte în aceste zile la Craiova comunitatea academică şi mediul industrial. Trei manifestări ştiinţifice au loc la Universitatea din Craiova prin fosta Facultate […]
AGRESORUL MINOR, ÎN AREST LA DOMICILIU
Au fost luate primele măsuri în cazul de ieri de la Piteşti în care un minor s-a dus la şcoală cu o macetă. După ce a […]
TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI, EDIȚIA XLVII
Târgul Meșterilor Populari de la Craiova a ajuns la cea de-a 47-a ediție. Este organizat în fiecare toamnă la Craiova, spre bucuria iubitorilor de meșteșuguri populare. […]
ZILELE CRAIOVEI SPIRITUALE
Credința, istoria și identitatea spirituală a unei comunități au fost temele unei conferințe susținute de istoricul Adrian Cioroianu în cadrul „Zilelor Craiovei Spirituale”. Evenimentul, dedicat Sfântului […]
A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE PENTRU “STADIONUL TINERETULUI”
La Consiliul Județean Dolj a fost semnat astăzi contractul de finanțare pentru Complexul Multifuncțional “Stadionul Tineretului”. Alături de autorități județene și locale la eveniment a fost […]
EXPERȚI MONDIALI BRÂNCUŞI, LA TÂRGU JIU
Municipiul Târgu Jiu este, începând de astăzi, centrul atenției lumii culturale internaționale. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin […]

















