Crucile de piatră sau pietrele de hotar sunt adevărate cutii cu povești. Sunt istorii aduanate în sute de ani, iar aceste monumente, aflate pe tot teritoriul României, își vor purta cu ele moștenirea istorică pentru multe generații de acum înainte. La secția de Etnografie a Muzeului Olteniei s-a inaugurat o expoziție care spune povestea unor astfel de monumente din zona Bucureștiului, vechi de câteva secole. Printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, aceste obiective au fost identificate, iar inscripțiile în slavonă sau chirilică au fost descifrate. Monumentele cu caracter memorial și epigafic au fost scoase din anonimat, iar poveștile lor sunt fascinante. Cezar Petre Buiumaci este managerul acestui proiect și ne spune la Interviul Zilei de ce este important să cunoaștem semnificațiile crucilor de piatră.
Alte stiri din data: 9 februarie 2024
DEFICIT MARE DE JUDECĂTORI
Deficitul mare de judecători înregistrat în Mehedinți amână litigiile aflate pe rolul instanțelor cu anii. La Judecătoria din Drobeta-Turnu Severin, spre exemplu, sunt procese în care […]
TRBUIE SĂ CONFIRME
Universitatea Craiova întâlneşte Universitatea Cluj, astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 25-a a Super Ligii. Oltenii vin după o victorie […]
OLIMPICII PREMIAȚI
Sute de elevi cu rezultate excepționale la competițiile școlare anul trecut și dascălii lor au fost premiați de Consiliul Județean Olt în cadrul Galei Excelenței în […]
AU ANUNȚAT CANDIDAȚII
Președintele AUR, George Simion a fost prezent în cursul după-amiezii de ieri la Drobeta-Turnu Severin. El a anunțat candidații AUR la Primăria Drobeta-Turnu Severin și la […]
,,PACTUL PENTRU TINERI”
Numărul copiilor care abandonează şcoala este tot mai mare în România. Care este cauza şi ce soluţii trebuie găsite pentru diminuarea acestui fenomen, sunt întrebări la […]
PIETON LOVIT PE MARCAJUL PIETONAL
Un accident grav de circulație s-a produs în această dimineață, la Drobeta-Turnu Severin. Un bărbat de 75 de ani a fost lovit în timp ce traversa […]
DNA A DESCINS LA CEO
Procurorii DNA au descins în judetul Gorj, vizat fiind fostul director al Termocentralei de la Rovinari. Acesta ocupă în prezent postul de director adjunct. Bărbatul a […]
Ultimele stiri:
CAPELĂ ORTODOXĂ LA AEROPORTUL DIN CRAIOVA
Aeroportul Internaţional Craiova are o capelă ortodoxă. Lăcaşul de cult ridicat în noul terminal, a fost sfinţit, astăzi, de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. […]
GALA SCRIITORILOR DIN OLTENIA LA A TREIA EDIȚIE
Gala Scriitorilor din Oltenia desfășurată la Muzeul de Artă din Craiova a adus în prim plan celebrarea scriitorilor și a rolului lor în cetate. Au fost […]
INTERVIUL ZILEI – NOUA CAPELĂ ORTODOXĂ
ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit, astăzi, un nou lăcaş de cult. Este capela ortodoxă de la noul terminal al Aeroportului Internaţional din […]
LA UN PAS DE PERICOL
Două autoturisme au intrat în coliziune astăzi, într-o intersecție din Drobeta Turnu Severin, după ce șoferul unuia dintre ele nu a acordat prioritate. În urma impactului, […]
ORAȘ FĂRĂ APĂ, AUTORITĂȚILE TAC
La Curtea de Argeș oamenii nu au apă potabilă la robinete de o lună. Cauza este golirea lacului de acumulare al barajului Vidraru, care de joi […]
SATUL TRADIȚIONAL, RECREAT
Atmosferei satului tradițional din timpul sărbătorilor de iarnă a fost recreată astăzi la Casa Băniei din Craiova. Și-au dat concursul la asta elevi craioveni, muzeografi, dansatori […]
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN CRAIOVA ADUCE UN BOOM ECONOMIC
Târgul de Crăciun din Craiova, deschis de aproape o lună și desemnat cel mai frumos din Europa, aduce și un boom economic. Hotelurile și restaurantele sunt […]
CULTURI NESPERAT DE FRUMOASE, FERMIERI OPTIMIȘTI
După un început de toamnă secetos, în care aveau mari temeri că nu vor putea însămânța culturile de grâu, iar rapița însămânțată cu eforturi și cheltuieli […]
PERCHEZIȚII LA HOȚI DE LEMN RAR
Polițiștii din Gorj anchetează tăierea ilegală a unui arbore rar, un frasin creț, gros de aproape doi metru, perfect pentru mobilă. Tăierea a provocat ruperea altor […]
„CRĂCIUN ȚĂRĂNESC – ÎMPODOBIREA BRADULUI”
La Craiova se păstrează tradiția sărbătorilor și în fiecare an sunt organizate evenimente dedicate copiilor și artei populare. La Galeriile „Cromatic” zeci de copii au participat […]
















