Festivalul Internațional Shakespeare, organizat la Craiova, își deschide mâine porțile și aduce o ediție cu peste 300 de evenimente desfășurate în interior și în aer liber, în peste 30 de locații, în spații convenționale, dar și în spații total inedite. Este cea de-a 14 ediție a evenimentului care marchează și 30 de ani de la debutul său. Festivalul aduce la Craiova nume dintre cele mai importante ale regiei de teatru mondiale și trupe faimoase. Festivalul Internațional Shakespeare durează 11 zile și se desfășoară în perioada 16-26 mai.
La ediția din acest an, unul dintre punctele principale de atracție va fi satul Shakespeare, un loc în care oamenii vor experimenta stilul de viață din Epoca Elisabetană, iar o altă noutate este cubul imersiv. Nelipsite, pe toată perioada festivalului, vor fi paradele și spectacolele stradale, care vor acoperi toate cartierele orașului. La aceste acțiuni vor participa studenți din întreaga țară. Organizatorii spun că vor fi sute de evenimente derulate sub deviza „Comunitățile construiesc festivaluri”.
Festivalul Internațional Shakespeare este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Craiovei.