Captură de țigări în Vama Calafat. Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit în trei mijloace de transport aproape 80.000 de țigarete, în valoare de 90.000 lei. Țigările și un microbuz au fost confiscate.
În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui microbus, și un cetățean bulgar, de 32 de ani, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria care tracta și o platformă, înmatriculată tot în Bulgaria. În urma controlului de frontieră efectuat, oamenii legii au descoperit țigările ascunse la compartimentul motor al unui microbuz, pe șasiul unei platforme și într-un locaș special amenajat din portbagajul unui autoturism. Țigările, de diferite mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc, și microbuzul, în valoare de 50.000 lei au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor. În cauză, șoferul autocamionului a fost sancționat contravențional cu avertisment, iar față de șoferul microbuzului a fost întocmit dosar penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.