Peste 650 de turişti cehi au ajuns în gara Orşova din Mehedinţi, cu un tren care a plecat din Praga şi a fost pus special la dispoziţia lor. Sunt în cea mai mare parte tineri pregătiți de distracție, care au venit în România pentru Festivalul Banat 2024 care se desfășoară la Eibenthal. Vor fi patru zile de concerte rock şi folk, timp în care vizitatorii se vor bucura de natură, dar şi de bunătăţile puse la dispoziţie de localnici.
Garnitura care a pornit din Praga și a traversat Cehia, Slovacia și Ungaria a ajuns în gara Orșova și a adus peste 600 de turiști. Urmează câteva zile de muzică și voie bună. Distracția a început de la Praga și a continuat chiar înainte de a urcă în autocarul ce ia dus spre Eibenthall.
De tresprezece ani, Festivalul Banat aduce cel mai mare număr de turiști străini din această parte a țării, într-o singură zi. Spre mulțumirea prestatorilor de servicii turistice și mai ales a localnicilor, care îi găzduiesc și le oferă preparatele lor tradiționale.
Manifestarea ajunsă la cea de-a 13-a ediţie este cel mai mare festival organizat în satele ceheşti din Banatul montan.