”Masa sănătoasă” în școli crește prezența copiilor la ore și rezultatele elevilor. În Olt, mii de elevi vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet de alimente în fiecare zi de curs. Reprezentanții inspectoratului Școlar Județean Olt au făcut demersuri ca în acest an școlar numărul beneficiarilor să crească semnificativ și au propus introducerea în programul ,,Masă sănătoasă” a noi unități de învățământ.
Mii de elevi din zeci de școli din județul Olt au beneficiat în anul școlar trecut de masă caldă în școală. Printre ei se numără și cei peste 200 de elevi ai școlii gimnaziale din Fălcoiu.
Școala Gimnazială Fălcoiu este una dintre cele 22 de unități de învățământ incluse anul trecut în Programul ,,Masă caldă în școli” . Autoritățile județene au făcut demersuri ca numărul beneficiarilor să crească.
Prin acest program, inițiatorii își propun să prevină abandonul școlar timpuriu, care în țara noastră a atins cote alarmante.