Campanie de depistare precoce a cancerului oral, în două localități din județul Mehedinți. Acțiunea se desfășoară astăzi și mâine, în orașul Vânju Mare și comuna Eșelnița, și este susținută de o echipă de medici din Capitală. Scopul campaniei este identificarea timpurie a eventualelor leziuni suspecte și informarea populației cu privire la importanța controalelor medicale preventive. Depistarea la timp poate crește șansele de tratament și de vindecare.
Campania a debutat astăzi în orașul Vânju Mare. Acolo unde peste 140 de pacienți s-au înscris și au beneficiat de consult medical. Între cei prezenți s-au aflat și pacienți pe care echipa medicală i-a îndrumat către consult de specialitate. Beneficiarii au fost în principal persoane din mediul rural, pentru care accesul la servicii medicale de calitate este mai dificil.
Cancerul oral este o afecțiune foarte gravă și foarte periculoasă, care poate conduce la mutilarea pacientului și care are o rată de vindecare foarte mică. Specialiștii care au efectuat această campanie spun că depistarea precoce este foarte importantĂ în aceste cazuri. De aceea, consultul preventiv este vital.
Campania este derulată la inițiativa unui medic rezident din județul Mehedinți și s-a derulat cu sprijinul reprezentanților direcției de sănătate publică, a asociației medicilor de familie și a autorităților județene.
Campania, la care s-au înscris astăzi 146 de persoane, dar numărul celor consultați a fost mai mare, continuă și mâine în comuna Eșelnița, unde sunt așteptate peste 100 de persoane.












