Campanie de donare de sânge în scop caritabil. Mai mulți angajați ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova s-au mobilizat pentru a dona sânge. Prin gestul lor, au vrut să-i ajute pe bolnavii din spitale care au nevoie urgentă de sânge, dar în același timp, campania are și scop caritabil. Bonurile de masă obținute în urma donării vor fi folosite pentru a ajuta o mamă care îi crește singură pe cei 10 copii ai săi, cu vârste între 6 și 17 ani. Femeia din comuna doljeană Terpezița are mare nevoie de ajutor, cu atât mai mult cu cât cel mai mic copil al său, o fetiță de 6 ani, suferă de leucemie.
30 de polițiști angajați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova au mers, în această dimineață, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Craiova să doneze sânge. Pentru că mai este foarte puțin până la sărbători, aceștia și-au dorit să facă o faptă bună, să vină în sprijinul pacienților internați în spital, dar în același timp, să aducă și bucurie în sufetul unei familii cu o situație materială precară.
Bonurile pe care polițiștii de penitenciare le vor primi în urma donării vor fi folosite pentru a cumpăra diferite produse și bunuri pentru familia nevoiașă.
Nu doar polițiștii de Penitenciare au mers, astăzi, la Centrul de Transfuzii din Craiova. Numărul donatorilor a fost mult mai mare. Și alte persoane au vrut să doneze sânge, pentru a veni în ajutorul pacienților din spital.
Și alți polițiști de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova vor mai dona sânge zilele următoare, pentru a o ajuta pe femeia care își crește singură copiii. Este prima acțiune de acest fel organizată de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, filiala Craiova, însă nu și ultima. Reprezentanții sindicatului spun că nu au de gând să se oprească aici. Au în plan și alte campanii, pe care vor să le deruleze pe viitor.