Absolvenţii clasei a opta au dat piept cu cel mai important examen din viaţa lor. Astăzi ei au susţinut prima probă a Evaluării Naționale, la Limba și Literatura Română. În județul Dolj peste 4.000 de elevi de gimnaziu au luat loc în bănci pentru a-și testa cunoștințele. Niciun elev nu a fost eliminat. Ultima probă, cea la matematică, va avea loc miercuri.
Elevii au avut două texte suport: primul din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și al doilea din Emil Racoviță – „Spre Polul Sud”. Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie. Emoțiile s-au spulberat atunci când au aflat subiectele. Cei mai mulți au ieșit din săli fericiţi că s-au descurcat şi se aşteaptă să ia note mari.
Şi profesorii de specialitate susţin că subiectele nu au fost grele, mai mult, au fost mult mai uşoare, comparativ cu alţi ani.
În Dolj niciun elev nu a fost eliminat, astăzi, la prima probă a Evaluării Naţionale.
Miercuri, elevii vor susţine a doua probă şi ultima a examenului, cea la matematică.
















